te-ai perindat de-atâtea ori,
străin de lume şi de tot,
misteriosul Tu.
Ai poposit,
te-ai odihnit
şi m-ai chemat...m-ai invocat.
Nu am venit aşa cum aşteptai,
dar ţi-am trimis un semn:
un ciob de stea, albă lumină
speranţă adunată într-o clipa.
Ai adunat-o în pumnul tău,
citind în ea tot ce sunt eu.
Apoi ai înţeles. Te-ai răsucit....
şi ai plecat...
pe drumul ăsta fără de sfârşit.
